Din Valea Domanului nu se mai iau puncte! Şi „U” Cluj pleacă de la Reşiţa cu mâna goală

fotbal Valea Domanului

CSM Reşiţa încheie o săptămână pe placul suporterilor! Mult-aşteptatele victorii pe teren propriu au venit, în sfârşit, sub comanda lui Alin Minteuan, care îşi va aminti cu siguranţă de aniversarea celor 44 de ani. De ziua lui, rosso-nerii i-au făcut cadou victoria contra Chiajnei, iar după numai două zile CSM Reşiţa i-a lăsat cu buza umflată şi pe fotbaliştii Universităţii Cluj, care n-au mai pierdut de opt partide.

În Valea Domanului, gazdele au deschis scorul în minutul 17, prin Adrian Ilie, care a marcat cu capul din patru metri, după centrarea trimisă de Buş de pe dreapta atacului reşiţean. Minutul 74 a adus şi golul doi al Reşiţei: Cristi Danci a şutat superb de la 18 metri, sub transversală, lăsându-l fără replică pe goalkeeperul Vâtcă. „Şepcile roşii” au reuşit golul de onoare în minutul 85, prin Alexandru Pop, dar punctele au intrat în contul reşiţenilor. La final, Alin Minteuan şi-a felicitat jucătorii pentru efortul depus la doar 48 de ore de la precedentul joc.

„A fost un timp mult prea scurt ca să pregătim această partidă. Mă bucur că am reuşit, a fost o muncă de echipă. Am încercat să analizăm cât mai mult adversarul, ca să putem pregăti acest joc la victorie. Am reuşit să facem acest lucru, au fost şi câteva momente de inspiraţie, ale noastre, ale staff-ului, dar şi ale jucătorilor, care au reuşit să facă un meci extraordinar astăzi, împotriva unei echipe care trage în fiecare an la campionat, adică să promoveze în prima ligă. Gândul mă duce din nou la primul meci, cel de la Mioveni, unde clar am fost dezavantajaţi prin acel penalty. Putem să avem maximum de puncte în acest moment, sau măcar încă un punct adăugat la cele şase. Mi-a fost un pic greu la început, până i-am cunoscut pe jucători, dar, cunoscându-ne unii pe ceilalţi, şi văzând jucătorii ceea ce vreau de la ei, au reuşit, în această perioadă scurtă, să facă trei meciuri fantastice”, a declarat principalul CSM-ului.

Bucuros de rezultat s-a arătat şi Cristi Danci, jucătorul care a marcat în ambele partide disputate săptămâna aceasta.

„Ne bucurăm în primul rând că am reuşit să legăm două victorii, eram într-o situaţie foarte grea. Doar noi ştim cum ne-a fost în săptămânile astea, de cinci etape de când nu am mai câştigat. Era foarte important pentru noi să adunăm puncte, nu conta cum dăm gol, important era să câştigăm. De cele mai multe ori, oboseala e psihică. Dacă, Doamne fereşte, am fi pierdut cu Chiajna, cu siguranţă era mult mai greu acum. Când baţi, uiţi de durere şi de oboseală. Când e o atmosferă bună, se uită toate”, a spus Cristi Danci, autorul celui mai frumos gol din partida cu Şepcile roşii.

„Pentru mine a fost un sentiment extraordinar, am marcat primul meu gol în Liga a 2-a. Mă bucur că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige. A fost un adversar destul de bun, dar noi am reuşit să-l învingem”, a spus Adrian Ionuţ Ilie, reşiţeanul care a deschis scorul în partida cu formaţia clujeană.

CSM Reșița: Cobrea – Szijj, Dudea (cpt.), Dumitraș (Chera 61′), L. Acka – Danci, Breșneni – Dat (Vasiu 78), I. Ilie (Bagherea 70′), Laur. Buș – Astafei (Matulevicius 78). Rezerve neutilizate: Zimmermann – D. Ciobanu, Rasoveanu, N. Popescu, Brînzan. Antrenor: Alin Minteuan.

După acest meci, CSM Reşiţa are 14 puncte, total cu care ocupă locul 14 în ierarhia eşalonului secund. În etapa viitoare, pe 21 noiembrie, formaţia reşiţeană se deplasează la Farul Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + 18 =