Desfiinţaţi, dracului, ţara asta!

Mario Balint

Dacă nu mai ai nevoie de ceva, renunţi! Hainele vechi le arunci, sau le donezi la second-hand, sau le aşezi la tomberoanele municipale, “pentru că aşa e cool”. Maşina veche “o bagi” la Rabla, mîncarea din frigider ajunge la tomberon, mobila veche, lemn de foc, mă rog, cam tot ce se găseşte în viaţa ta poate fi aruncat şi schimbat, conform principiului fizic şi “meta”fizic: nimic nu se pierde, totul se transformă. Mai puţin OAMENII şi ŢĂRILE, dar şi aceste concepte suferă transformări ireversibile, doar că trebuie să ne obişnuim cu altă filozofie.

Vă mai spuneam: sînt DECREŢEL! Am crescut într-o Românie oprimată şi sărăcită, de care nu-mi este ruşine! Aşa “nenorocit” cum era, conform naraţiunii oficiale, STATUL ĂSTA ROMÂN era unul puternic şi, relativ, drept, în comparaţie cu prelata de astăzi. Am crescut cu mîndria sinceră de a fi român, am cunoscut oameni extraordinari care credeau sincer în politica de atunci, muncitori şi intelectuali dedicaţi performanţei, care se mîndreau atunci cînd se vorbea despre România, sau auzeau imnul de stat: “Trei culori cunosc pe lume…” Şi sportul… mai ales sportul… elementul social care coaliza naţiunea, indiferent de disciplina practicată. Am crescut cu şoesete albe cu “Universiada” în picioare şi cu mîndria de a fi conaţional cu Vasila Stîngă, Ştefan Birtalan, Maricel Voinea, Cornel Durău, Lăcătuş, Miodrag Belodedici, Bumbescu, Balint, Boloni, Duckadam, Hagi, Hirschvogel, Peteanu, Zărnescu, Grigoraş, Ştefan Vasile, Ştefan Iancovici, Puică, Paţaichin, Iolanda Balaş, Dan Grecu, dar, mai ales, cu acel 10 absolut al Nadiei Comăneci, de la Olimpiada din Montreal! 10! Sînt doar cîteva nume – pe care mi le amintesc, şi care au însemnat tot atîtea demonstraţii de voinţă şi putere ale acestei naţiuni. Cîteva nume care te făceau să fii mîndru NECONDIŢIONAT de ţara ta, de poporul tău, şi să fii optimist în ceea ce priveşte viitorul.

Reprezentau un mit, precum eroii greci din “Legendele Olimpului”, cartea lui Alexandru Mitru cu care a crescut generaţia mea! Pentru noi, miturile, eroii, olimpienii erau sportivi şi purtau tricolorul! Dar, în 33 de ani de iobăgie, totul s-a schimbat… „Dacă vrei să distrugi o națiune, desființează-i miturile”, spune “o directivă” din manualul de distrugere a naţiunilor. “Naţionalismul nostru este rău, naţionalismul altora este bun”. Eroii românilor sînt răi şi anacronici, eroii ukrainenilor sînt buni şi… Slava! Ce este de netolerat în aceste duble măsuri (şi în altele!) este faptul că sînt aceleaşi guri. Cele care scuipă şi cele care slăvesc! Aceiaşi oameni ne învaţă să ne tîrîm, în timp ce pe alţii îi aruncă spre soare!

Nu aş fi scris despre sport, despre ALT sport în afară de automobilism. Nu sînt un sportiv, dar iubesc competiţia, performanţa şi sacrificiul sportivilor, indiferent de disciplină. M-am hotărît să scriu despre GIMNASTICĂ pentru că văd pe reţelele de socializare că se întîmplă, din nou, ceva necurat în această disciplină. Nu mă pricep. Voi scrie din postura de novice şi de om care a avut norocul să fie contemporan cu cea mai mare forţă sportivă a lumii: echipa feminină de gimnastică a României!

Deşi incorectă, imaginea mea despre gimnastica feminină românească începe cu Nadia şi acel 10 absolut (echivalentul aselenizării!) la Olimpiada de la Montreal din 1976 şi se termină cu Olimpiada de la Sydney, din 2000, cînd Echipa Naţională a României, de Gimnastică Feminină, cucerea aurul şi umilea, fără drept de apel, marile puteri geopolitice. Pentru că de la concursurile de miss, la Nobelul pentru literatură, la gimnastică sau Eurovision, TOTUL este geopolitică! În 2000, în Australia, s-a pus cruce gimnasticii româneşti şi umilinţei internaţionale. Andreea Răducan a fost, atunci, prima victimă a unui război murdar, care se derulează şi în prezent, şi care nu a fost apărată cum se cuvenea de Statul român captiv intereselor străine! Astăzi, copilul minune al gimnasticii actuale, Sabrina Voinea, este cea vizată! Campioană mondială la bîrnă şi sol, în urma Cupei Mondiale din Qatar, din acest an, Sabrina Voinea ar putea absenta de la Campionatul European, a anunţat mama sa, Camelia Voinea, de asemenea fostă gimnastă, vicecampioană olimpică în 1988, şi, după cum s-a dovedit, unul dintre excelenţii antrenori pe care-i are gimnastica românească astăzi! Federaţia Română de Gimnastică ar dori ca Sabrina Voinea să participe doar la trei dintre cele patru aparate, în timp ce mama sportivei spune că aceasta va face deplasarea la European doar dacă i se permite să facă individualul compus! Adică, Federaţia îi interzice unui sportiv/copil de performanţă să concureze… De ce? Pentru că gimnastica în România trebuie desfiinţată, iar Sabrina şi Camelia Voinea sînt ultimele luptătoare cu tricolorul nu doar pe mînecă, ci şi în suflet!

După semnalul dat la Sydney, distrugerea gimnasticii româneşti şi-a urmat cursul firesc, precum în celelalte domenii de activitate performantă din România: anihilarea contestatarilor, bagatelizarea performanţelor, umilirea performerilor în domeniu, intrigile, managementul catastrofal, subfinanţare, dezinteres, vînzare. Numai că sportul, în general, şi gimnastica în special ar fi trebuit să însemne un domeniu de interes naţional strategic. Precum Uzina de apă grea de la Halînga, sau mineritul, sau hidrocentralele, sau Uzina Constructioare de Maşini din Reşiţa… Tocmai! “Eternii” Bellu şi Bitang au fost trecuţi pe linie moartă şi pare că le este interzis să se apropie de acest domeniu. Şi cînd spun Bellu şi Bitang mă refer la întreaga echipă: antrenori, coregrafi, medici, spălători de prosoape, sponsori etc. Din tot ce a fost, am rămas cu numele. Gol. O carcasă goală! Precum denumirea de România. O carcasă goală! După tăvălirea ritualică prin “media mainstream”, gimnastica românească s-a ales “cu ce trebuia”. Astăzi, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică nu este Cătălina Ponor, sau Marius Urzică. Este Carmencita Constantin, fostă sportivă de gimnastică ritmică, fost antrenor, arbitru naţional şi internaţional de gimnastică aerobică, director general al companiei General Electric şi reprezentant al României la Comisia Europeană pe probleme de energie, mediu şi finanţări UE! Vă daţi seama de absurdul datelor din CV? Asta e o altă discuţie! Dar General Electric este una dintre stelele de pe drapelul american! Iar apariţia unei Simone Arianne Biles, cea mai medaliată gimnastă a Statelor Unite, laureată cu 19 de medalii olimpice și mondiale, nu ar fi fost posibilă dacă GIMNASTICA ROMÂNEASCĂ nu ar fi dispărut din arena sportivă internaţională. În 2016, Biles a fost prima gimnastă, după ECATERINA SZABO (!), care a cucerit patru medalii de aur la o singură ediție a Jocurilor Olimpice.

Aşadar, nu vă miraţi dacă alături de reprezentanta partenerului strategic, Carmencita Constantin, de gimnastica românească se ocupă şi o cocoană cu interese pe la Bruxelles şi Olanda, precum şi un coregraf homosexual olandez! Aţi înţeles, da? De GIMNASTICA ROMÂNEASCĂ! De gimnastele noastre ale căror coregrafii româneşti la sol au uimit o lume întreagă! Acest trio dement îi refuză Sabrinei Voinea dreptul la o medalie! Iar actuala echipă a Federației Române de Gimnastică s-a evidențiat printr-un lung șir de trădări și manipulări grosolane, ce au ieșit din catacombe, pe înserat, şi care depășesc orice imaginație. Spuneam, mai sus, că distrugerea gimnasticii româneşti s-a făcut programatic şi exemplar. Am văzut aceleaşi operaţiuni în diverse alte sectoare de activitate. E un job! Dar de aici şi pînă la a umili sufletele unor copii, prin decizii stupide sau intrigi de palat, este cale lungă! Asta m-a deranjat enorm! Cum m-a deranjat sprijinul mai mult decît forţat al unei sportive din… Statele Unite care este, practic, impusă în lotul naţional. Sigur, după scandalul UNITER cu regizorii străini premiaţi, nu mă poate mira nimic, astăzi.

Este tot mai evident faptul că se urmărește diluarea pînă la derizoriu a înaltei performanțe și marginalizarea valorii, mergîndu-se chiar pînă la desființarea credibilității unor mari personalități din lumea gimnasticii. Lucrurile se conturează de la o zi la alta, cu o naturalețe ce poate dezarma chiar oamenii de bună credință şi fanii acestui sport. Demistificarea gimnasticii românești este similară cu întreaga istorie a românilor. Un pămînt desțelenit de mituri își pierde orice seminție, devenind sterp de naționalitate, numai bun de însămînțat cu trotinetişti care vor șterge cu buretele toată istoria de pe tabla gimnasticii românești. Sigur, dacă privim ceva mai departe, “statuile” gimnasticii româneşti TREBUIE să cadă! Demolarea statuilor face parte cel mai adesea din istoria învingătorilor, fie că e vorba despre un război, sau despre o revoluție. Vandalizarea și distrugerea statuilor de către noua mișcare #BlackLivesMatter se află însă într-o nouă paradigmă. În 2017, cel mai vechi monument dedicat descoperitorului Americii, Cristofor Columb, a fost distrus. O altă statuie a lui Columb a fost decapitată. Bellu şi Bitang, excomunicaţi, şi nici Gina Gogean nu se simte prea bine. De către cine? De Carmencita General Electric!

Închei cu Sabrina şi Camelia Voinea. Este clar că dincolo de hotarele Federaţiei de Gimnastică, graficele de performanţă spun că “cineva” din lumea civilizată, nu a iobagilor, va atinge forma maximă la Olimpiada de Vară de la Paris din 2024. În aceste condiţii, “cineva” trebuie protejat şi sprijinit. Sabrina Voinea reprezintă adversara de temut a acestei “cineva”, iar operaţiunea în care este prinsă micuţa sportivă este derulată ca la manual. Cei de la General Electric, ca şi cei de la Enel, ştiu ce vorbesc! Fără resentimente. Doar business! Este admirabil că mama şi fiica Voinea doresc să concureze cu tricolorul pe mînecă. Să reprezinte o ţară care nu le vrea! NU le vrea! Ţara! Oamenii ei! Pentru că dacă ne-am dori o Sabrina Voinea campioană olimpică, 10.000 de oameni ar trebui să se afle în stradă. Cu sau fără geaca roşie! Deci, prin nepăsare şi ignoranţă, sîntem părtaşi. General Electric face restul! Un fan al gimnasticii feminine scria, cu obidă, pe o reţea de socializare: “Cred că, în curînd, în România gimnastica va trebui interzisă, asta dacă nu cumva își trăiește ultimele clipe. E un sport care înghite cu totul copilul și copilăria sa. Copilul gimnast e unul matur, dispus să sufere, să îndure antrenamentele dificile pentru că în inima lui cîntă un imn și își dorește „să ridice drapelul pentru România”. În timp ce România nu are timp pentru acești copii, ţări precum Argentina, Suedia, Japonia etc. şi-au pregătit drapelele pentru competiții, pentru Olimpiada de la Paris”.

Sportul ar trebui să fie o prioritate naţională. Este clar că nu este aşa! Sînt doar vorbe goale de conţinut. Cîţi sportivi de performanţă are România? 10? 100? 1000? O ţară ca România nu este capabilă să aibă grijă de performanţa a 1000 de sportivi? Atunci, desfiinţaţi, dracului, ţara asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − sixteen =