Mai-binele

Mario Balint

Un înţelept spunea că “mai-binele este duşmanul binelui”! Sigur, există zeci de categorii sociale care pot aduce argumente în defavoarea acestui puseu de gîndire decepţionant-filozofică. Vice (campionii, preşedinţii, miniştrii, liderii etc) vor spune întotdeauna că locul lor ar fi la comandă şi vor face totul pentru a schimba sistemul. Filozofii economici şi teoreticienii vor vorbi, permanent, despre investiţii şi dezvoltare. Cercetătorii, despre Inteligenţa Artificială. Totuşi, coafezele pot confirma că, după o căsnicie fericită de peste 20 de ani, cuplurile o iau razna, cel puţin unul dintre parteneri dorindu-şi o schimbare în mai-bine! Psihiatrii vorbesc, precum înainte de 1990 la şedinţele de partid, despre nevoia de salturi calitative. Ei (psihiatrii) sînt şi cei care înţeleg cel mai bine geopolitica mondială care se comportă – independent de propaganda care-i însoţeşte viaţa – precum un individ biologic.

În urmă cu un an nu v-aţi fi aşteptat ca războiul din Ukraina să vă schimbe viaţa. Sigur, nu este vorba despre scumpirile la gaz, electricitate, inflaţie etc. pe care preşedintele le atribuie lui Vladimir Putin! Nu din cauza lui Putin trăiţi mai rău! Sau, nu DOAR din cauza lui… Să zicem că în timp ce voi sînteţi ocupaţi pe canapea cu cele şapte cancere ale lui Vladimir Putin, cu pareza şi parkinsonul indus de anal-iştii televizaţi, de nenorocirea economică şi socială din Rusia – generată, nu-i aşa?, de sancţiunile benefice ale Occidentului iubitor de pace, ordine, predictibilitate şi democraţie –, de victoriile răsunătoare ale ukrainenilor pe cîmpul de luptă etc. etc. etc., lumea de dincolo de telecomandă ia forme pe care nici nu le bănuiţi!

Iată, de pildă, balansul de putere! Dacă în cadrul reuniunilor G7, Ukraina a fost vedeta discuţiilor şi grupul a hotărît să “ucidă” Rusia economic – asta pînă cînd Japonia a cumpărat petrol de la Rusia la preţul cerut! – Reuniunea G20, unde “transatlanticii” nu mai au majoritate, nu s-a mai arătat atît de fascinată de propaganda galben-albastră. Prioritare au devenit problemele şi soluţiile SUDULUI GLOBAL, care cuprinde 135 de ţări, din totalul de 193 membre ale ONU, şi despre care “transatlanticii” care fac jocurile în Europa, nici nu au remarcat că există! SUDUL GLOBAL vine la pachet cu emanciparea ţărilor africane care au perspectiva de a adera la BRICS, organizaţia care se opune dominaţiei americane şi dolarului pe pieţele internaţionale. Dedolarizarea a început şi se mainifestă agresiv şi abrupt pe pieţele financiare, nu doar cele legate de BRICS, în favoarea monedei chinezeşti, dar şi a rublei şi a rupiei indiene. Împăcarea între Iran şi Arabia Saudită a avut ca prim efect înlocuirea tranzacţiilor petroliere din Orientul Mijlociu de pe petrodolar pe petroyuan! În septembrie, este prevăzut ca reuniunea BRICS să certifice Arabia Saudită ca membru cu drepturi depline, împreună cu Egiptul, altă ţară candidată, şi, evident Iranul. Ţările africane, asaltate de diplomaţia americană la cel mai înalt nivel, privesc cu atenţie spre “lumea liberă” de dolar în perspectiva afirmării identităţii proprii, refuzată timp de două secole de transatlantici.

Pe fondul unei propagande agresive, NATO ţinteşte spre Pacific, iar Japonia se remilitarizează şi devine principalul partener de dialog al Alianţei, alături de parteneriatul tradiţional între Coreea de Sud şi Statele Unite. Micuţul Taiwan devine “cuiul lui Pepelea” în nebunia din Pacificul de Sud.

Interesant mariajul european între Uniune şi Statele Unite, acestea din urmă revenind în forţă pe continent şi plesnind-o peste bot pe Coana Europa pe motiv de adulter de interese cu Rusia. În timp ce liderii UE fac coadă la uşa lui Xi – despre care au scris cele mai oribile lucruri posibile în preajma realegerii sale pentru un al treilea mandat… dar, ce nu spune omul la beţie, după nişte burboane… –, Sleepee Joe calcă acceleraţia în Europa de Est, pe care o boieşte şi o îmboldeşte să se creadă mai ombilico del mondo decît e cazul. Aşa se face că există informaţia (dar toţi cei care au auzit-o sînt doar putinişti!) că Polonia şi Ukraina vor forma o confederaţie, după victoria pe cîmpul de luptă, aceeaşi formulă federativă aplicîndu-se şi României cu Moldova! Această formulă va permite celor două ţări ex-sovietice să intre în UE şi NATO pe uşa din dos, evident! Şi asta nu e tot!, cum ar spune o plasatoare de produse idioată! În inima Europei se naşte un stat-gigant cu peste 80 de milioane de locuitori, care va face legea, trimiţînd Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda la cules de sparanghel!

Sigur, construcţiile artificiale nu durează, iar remodelarea asta corporală este extrem de dureroasă şi riscantă, dar asta nu are importanţă pentru Sleepee Joe. Scopul contează, indiferent de mijloace. Şi scopul este remodelarea lumii de mîine după un chip şi o asemănare numai de unii ştiute. Şi asta, în timpul vieţii noastre. În următorii 5-10 ani! Pentru a ne fi mai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + eighteen =