Deputata Schelean: „Viorica Dăncilă este un prost exemplu pentru tânăra generație“

IULIE 2019 1

Recenta desemnare a Vioricăi Dăncilă în cursa pentru Cotroceni i-a prilejuit ocazia deputatei PNL, Valeria Schelean-Şomfelean, de a vorbi despre „vedeta“ din PSD.

„PSD este prea preocupat de desemnarea prezidențiabilului și total dezinteresat de guvernarea țării.

În ultimii ani PSD ne-a oferit doar scandaluri interne, lupte pentru putere, schimbări de premieri și miniștri, iar, mai nou, dispute de partid pe tema prezidențiabilului. Actul de guvernare a rămas în plan secund.

Din punctul meu de vedere, desemnarea Vioricăi Dăncilă în calitate de candidat al PSD la viitoarele alegeri prezidențiale are la bază șantajul cu renunțarea la funcția de prim-ministru și posibila pierdere a guvernării de către actuala coaliție.

Viorica Dăncilă este un prost exemplu pentru tânăra generație, un politician care, fără nicio experiență în administrație, a devenit peste noapte «vedetă» prin decizia unui sigur om. Este un exemplu de politician promovat fără niciun merit personal!“, a ţinut să precizeze deputata liberală.