Florin Bogdea: „Plecarea liberalilor din şedinţă reprezintă o fugă din faţa cetăţenilor!“

CONSILIERI PNL AFARA SEDINTA

Şedinţa ordinară a Consiliului Local Caransebeş de astăzi, 22 iulie, a fost una neobişnuită. Consilierii locali nu-şi aminteau să mai fi avut loc vreodată o astfel de dispută. Totul a pornit de la faptul că primarul Felix Borcean a propus, în afara ordinii de zi, alte trei proiecte de hotărâre: rectificarea bugetului local, lucrările de la ştrandul municipal şi noua organigramă pe care edilul-şef a încercat şi în alte rânduri să o treacă, dar de fiecare dată s-a lovit de opoziţia colegilor liberali. După cum susţineau unii consilieri, acest ultim proiect nu a trecut prin comisia de specialitate, întrucât preşedintele acesteia nu a convocat-o, motiv pentru care el nu putea fi trecut pe ordinea de zi.

În timp ce primarul Felix Borcean a susţinut că proiectul a mai trecut prin comisie, în urmă cu ceva timp, consilierii liberali au cerut ca acesta să fie întors în comisie pentru a fi din nou discutat. Pentru că erau în minoritate, şapte prezenţi, faţă de cei opt social-democraţi, şi temându-se că proiectul avea să treacă, consilierii liberali au solicitat o pauză de 10 minute, pentru întrunirea comisiei de specialitate. După pauză, liberalii nu s-au mai întors, plecând fiecare la casa lor. În aceste condiţii, s-a pus problema dacă şedinţa putea continua sau nu. Ana Bratu, secretarul primăriei, a spus că nu se putea continua, întrucât nu exista cvorumul necesar, jumătate plus unu din totalul consilierilor locali, adică, 9+1. Socialii democraţi au încercat un artificiu, susţinând că, iniţial, convocatorul fusese semnat de 15 consilieri, 7 liberali şi 8 social-democraţi, caz în care era constiuit cvorumul, însă Ana Bratu şi directorul economic Horia Irimia, care a fost întrebat de primar în această problemă, au afirmat că, într-adevăr, nu există cvorum.. Cu toate acestea, liderul consilierilor PSD, Florin Bogdea, a cerut să se continue şedinţa, s-a făcut chiar şi o propunere pentru a conduce lucrările, însă, la insistenţele Anei Bratu, care a invocat noul Cod administrativ, social-democraţii au renunţat, nu înainte ca Bogdea să declare: „Plecarea liberalilor reprezintă o fugă din faţa cetăţenilor.“

În aceste condiţii, pentru mâine dimineaţă, la ora 10, a fost convocată o şedinţă extraordinară.