Curs de formare la Praga organizat de Casa Corpului Didactic Caraș-Severin

didactica

În perioada 5-7 aprilie 2024, 60 de profesori din învățământul preuniversitar cărășean au fost prezenți în capitala Cehiei, la o sesiune de formare cu tema „Comunicare eficientă și educație interculturală”. Cursul a fost organizat în cadrul Seminarului Didactica Internațional, o manifestare tradițională de amploare a școlii cărășene, care se desfășoară, în fiecare an, în perioada aprilie – mai, fiind implementat și coordonat de Casa Corpului Didactic Caraș-Severin.

„Ne bucură participarea masivă la acest curs, aflat în Oferta de formare a Casei Corpului Didactic, avizată de Ministerul Educației. Într-o Europă unită, în care se renunță tot mai mult la frontiere tradiționale, competența interculturală devine o competență cheie a prezentului și a viitorului“, a declarat profesorul Ionuț Gârtoi, directorul Casei Corpului Didactic Caraș-Severin.

Cursul de formare „Comunicare eficientă și educație interculturală”, desfășurat în Cehia, a pornit de la premisa că domeniul educației se fundamentează pe principii precum colaborarea, interacțiunea pozitivă, comunicarea și transmiterea de valori, însoțită de înțelegerea semnificației acestora, între grupuri care fac parte din culturi diferite. Având la bază legăturile pe care comunitatea cehă din Caraș-Severin le-a închegat, în timp, cu unități școlare din Praga, cursul a avut loc la Základní Skola, având ca formatori două cadre didactice din județul nostru: Claudia Șembera Veverca, profesor pentru învățământul primar la Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia și Josef Bouda, directorul Școlii Gimnaziale Gârnic. Programul a reprezentat un schimb de experiență în care cadre didactice aparținând unor sisteme educaționale și, implicit, unor culturi diferite au avut oportunitatea de a analiza, de a învăța, de a prelua și de a transmite idei, aspecte ale activității desfășurate la catedră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + 15 =