Cadrele didactice și personalul auxiliar din Caraș-Severin pichetează Prefectura

protest2

Astăzi, începând cu ora 11.00, sediul Instituţiei Prefectului Caraș-Severin va fi pichetat de cadrele didactice și personalul auxiliar din județ. Decizia vine ca urmare a negocierilor eşuate de la nivel naţional.

În această dimineață, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că rotativa guvernamentală se va amâna până la rezolvarea crizei din învățământ, declanșată în urma grevei generale a profesorilor care cer salarii mai mari.

UPDATE, ora 16.00
Aproximativ 3350 de persoane au fost astăzi în centrul Reșiței pentru a-si cere drepturile. O delegație formată din reprezentanți ai sindicatelor reprezentative din educație a mers la Ioan Dragomir, la sediul prefectul județului Caraș-Severin, căruia i-au prezentat revendicările.

Prefectul județului Caraș-Severin și-a exprimat susținerea pentru personalul din învățământ și i-a asigurat pe reprezentanții cadrelor didactice că îi sunt cunoscute problemele cu care se confruntă. În continuare, va face demersurile necesare pentru ca solicitările să fie transmise factorilor decidenți, mărturisind că își dorește ca protestele să aibă în cel mai scurt timp o rezolvare favorabilă, astfel încât situația să revină la normal și să nu fie afectate examenele și evaluările naționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =