Bullying la Caransebeș: o tânără a fost agresată de alte două colege

bullyng

Polițiști caransebeșeni au deschis un dosar de cercetare după ce s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în urma vizualizării unor imagini video apărute pe o rețea de socializare, în care o minoră este agresată fizic de alte două.

Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin spune că ieri, în jurul orei 10.00, în pauza dintre orele de curs, cele trei minore de 15 și 16 ani, eleve ale unui liceu din Caransebeș, s-au deplasat împreună în afara unității de învățământ. În parcarea de pe strada Ștefan Herce, pe fondul unor discuții în contradictoriu, una dintre tinere, de 15 ani, a fost agresată fizic de celelalte două, fiind lovită cu palmele peste față.

„Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. De asemenea, au fost informate conducerea unității de învățământ și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor, situația fiind monitorizată în continuare de către polițiști“, a mai adăugat Boeru.

Notă – Conform Wikipedia, bullying-ul este „definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul bullying nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + eleven =