Un tânăr din comuna Zăvoi ajunge azi în fața procurorului, după ce ar fi furat unelte electrice în valoare de aproximativ 10.000 de lei

justitie

În cursul zilei de ieri, 13 februarie, polițiștii de la Secția 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 22 de ani, din comuna Zăvoi, bănuit de sustragerea mai multor bunuri din locuințele a patru persoane din Zăvoi.

Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, a declarat că cel în cauză este bănuit că în perioada decembrie 2022 – februarie 2023 ar fi pătruns prin efracție în locuințele și casele aflate în construcție ale persoanelor vătămate, de unde ar fi sustras unelte electrice în valoare de aproximativ 10.000 de lei. 

În urma documentării activității infracționale, polițiștii au recuperat peste 90% din prejudiciul cauzat. În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 2 =