Asociația Diabeticilor și Clubul Lions Kindness Reșița au organizat o campanie de testare a glicemiei la Caransebeș

Published by
MIANDA MLADIN

Clubul Lions Kindness Reșița, în colaborare cu Asociația Diabeticilor din municipiu, organizează pe parcursul acestei luni numeroase acțiuni de conștientizare și prevenire a diabetului. Ieri, cinci primării din Caraș-Severin, Caransebeș, Dognecea, Ramna, Fârliug și Ticvaniu Mare, s-au alăturat acestei campanii prin iluminarea clădirilor în albastru, marcând în acest mod Ziua Mondială a Diabetului.

Mai mult decât atât, la Caransebeș a avut loc și o campanie de testare a glicemiei și a tensiunii arteriale. Voluntarii, alături de doamna doctor Mihaela Dalea, medic specialist diabetolog, au stat de vorbă cu cetățenii, 158 de persoane fiind testate. „A fost o zi plină, dar ne bucurăm, deoarece am avut șansa să servim locuitorii acestei frumoase localități, ajutându-i cu informații, cu consult gratuit din partea diabetologului și îndrumându-i pe cei ce aveau nevoie spre medicii specialiști din orașul lor! Mulțumim, Primăriei Caransebeș pentru tot sprijinul acordat în această campanie de prevenire a diabetului!“, au declarat organizatorii.

Astăzi, pe pagina de facebook a Clubului va avea loc un eveniment cu tema „Accesul la tratament în diabet“ moderat de dr. Mihaela Dalea, invitat prof. dr. Bogdan Timar.