Aveţi grijă atunci când mergeţi cu cortul, amenzile pentru nerespectarea legii pot ajunge la 5.000 de lei

67243781 2315154125368330 1431879527402831872 n

Cărăşenii trebuie să fie foarte atenţi atunci când aleg să petreacă sfârşitul de săptămânii în mijlocul naturii. Amenzile pentru nerespectarea Legii 54 din 19 martie 2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic, pot ajunge la 5.000 de lei. Jandarmii cărăşeni au început deja controalele în zonele turistice din judeţ.

„Un mediu înconjurător sănătos este un drept fundamental, un drept al fiecărei persoane, de care avem mare nevoie şi pe care trebuie să îl apărăm. Cu ocazia executării fiecărei misiuni în zonele turistice ale județului, prezentăm cetățenilor prevederile legislative. Pe timpul misiunilor au fost împărțite flyere, fiind prezentate și faptele ce constituie contravenție, dar și cuantumul amenzilor, acestea putând ajunge până la 5000 lei pentru aprinderea focului în alte locuri decât cele special amenajate”, spune Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.