Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a fost astăzi prezent la Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”

IMG 20191002 151518

Înaltul oficial american a fost astăzi, 2 octombrie, prezent la Reşiţa, unde a făcut o donaţie de carte către Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”. Cele 200 de cărţi de literatură americană clasică şi contemporană, de politică externă, istoria şi geografia Statelor Unite, lucrări de metodică a predării limbii engleze, materiale pentru perfecţionarea cunoaşterii limbii engleză, continuarea studiilor în SUA, precum şi cărţi pentru copii şi tineret vor face parte parte din „American Shelf”, amenajat deocamdată la Centrul de Carte „Banatica” al Bibliotecii Judeţene “Paul Iorgovici” Caraş-Severin, situat la etajul II a Casei de Cultură a Sindicatelor Reșița.

„Mulţumesc pentru generoasa primire. Una dintre priorităţile mele în calitate de ambasador al SUA este să ajut la asigurarea unei mai bune cunoaşteri reciproce a românilor şi americanilor. Iar cărţile sunt principalul instrument de cunoaştere a culturii, istoriei şi civilizaţiei”, a precizat Hans Klemm.

Ambasadorul, alături de reprezentanţi judeţeni şi locali, a făcut şi un tur al bibliotecii, arătându-se impresionat de volumul de carte prezent aici, iar la finalul evenimentului, a asistat la un recital de gospel susţinut de corul condus de artistul Dean Bowman.