ADR Vest a demarat o consultare publică pentru îmbunătăţirea unui nou program de finanţare de peste un miliard de euro

Sediu ADR Vest e1636474202746

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional Vest – POR Vest 2021-2027, se află în plin proces de elaborare a noului program de finanțare, a cărui alocare financiară depășește 1,1 miliarde euro.

În acest context, locuitorii regiunii Vest sunt invitați să transmită observațiile și propunerile lor privind POR Vest 2021-2027, completând acest chestionar, până la data de 25 august 2021. Acesta se adresează cetățenilor, autorităților și instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ, entităților de cercetare, ONG-urilor, IMM-urilor.

„Respondenții sunt invitați să prioritizeze nevoile pe care le consideră relevante în regiune și să aprecieze dacă activitățile prevăzute în cadrul POR Vest 2021-2027 răspund acestora. Răspunsurile și propunerile sunt foarte importante și vor fi luate în considerare, corelat cu obiectivele regulamentelor europene. Vă reamintim că Programul Operațional Regional Vest 2021-2027 acoperă domenii diverse precum: inovarea, specializarea inteligentă, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea, eficiența energetică, infrastructura verde, regenerarea urbană, mobilitatea, investițiile verzi, infrastructura educațională, turismul și patrimoniul cultural“, au transmis reprezentanţii ADR Vest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − 11 =