Problemele de la Sanatoriul Marila, readuse în discuţie de autorităţi

DSC 3645

Ieri, reprezentantul DSP Caraş-Severin, Romeo Dumitrescu, primarul Oraviței, Dumitru Ursu, Felician Fara, managerul Spitalului Orășenesc din Oravița, și comisarul-șef Remus Știr, președintele pe zona Banat al Asociației Europene Pentru Drepturile Omului, cu sediul la Salzburg, Austria, au avut o întâlnire, în cadrul căreia problemele de la Sanatoriul Marila, unde sunt în prezent 100 de persoane internate, au fost readuse în discuţie.

Conform lui Dumitrescu, DSP Caraş-Severin a pus pe masa de lucru la ADR Vest situația Marilei, având la dispoziție un studiu de fezabilitate și o expertiză de construcții privind reabilitarea acestui obiectiv care s-a bucurat odinioară de multă glorie în domeniul medico-sanitar, dar și social.

Comisarul-șef Remus Știr, cunoscând foarte bine situația, a promis că va prezenta situația de la Marila forurilor europene pentru identificare unor posibile viitoare finanțări dar, după cum au fost de acord participanții la discuții, o bună posibilitate de finanțare ar putea veni din partea Companiei Naționale de Investiții. Potrivit estimărilor, o reabilitare completă a acestui obiectiv ar costa acum cam 18 milioane de euro.

De altfel, încă din 2002 – 2003, dr. Romeo Traian Dumitrescu a adus la Marila specialiști de la Institutul de Pneumologie ”Marius Nasta” din București pentru a da girul unor acțiuni de reabilitare a secției Marila, numai că întotdeauna principala problemă a constituit-o lipsa finanțării. (Foto: Primăria Oraviţa)