Descentralizare la ADR. Banii europeni vor ajunge mai uşor la beneficiari

Sorin Maxim director general ADR Vest e1591901800162

În urma votului recent din Parlament, a fost aprobată descentralizarea procesului decizional al fondurilor europene la nivel regional. Astfel, Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) vor prelua şi funcţia de Autorităţi de Management pentru POR pe lângă atribuţiile deţinute în prezent.

ADR-urile, în calitate de Autorităţi de Management, vor pregăti și negocia direct cu Comisia Europeană Programele Operaționale Regionale, în funcție de nevoile și specificul regional, vor elabora ghidurile solicitantului prin care se stabilesc condițiile de acordare a finanțărilor către beneficiari, vor evalua și contracta la nivel regional proiectele depuse, vor gestiona implementarea acestora și efectuarea plăților către beneficiari.

Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, spune că: „Începe o nouă eră în ceea ce înseamnă dezvoltarea regională şi managementul fondurilor europene la nivelul regiunilor din România. Vorbim despre proceduri simplificate, scrierea ghidurilor de finanţare la nivel local, finanţări adaptate nevoilor din regiune, un contact direct cu Comisia Europeană. Aceasta schimbare nu este întâmplătoare și este rezultatul demersurilor noastre, ale ADR Vest şi ale Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG și cred cu tărie că, după mai bine de două decenii, merităm acestă schimbare, care ne onorează, dar ne și responsabilează. A fost un demers susţinut încă de la început de toţi membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest şi apoi de toate Agenţiile. Acum avem şansa să facem mai mult pentru oamenii din regiunea noastră”.

La nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest se realizează deja demersuri pentru pregătirea perioadei de programare 2021-2027.