Administraţia din Anina ar putea aplica impozitarea cu 500 la sută pentru cei care nu respectă legea

Anina

Începând cu luna iunie, administraţia din Anina va lua măsuri drastice în ceea ce priveşte cetăţenii care nu se îngrijesc de starea imobilelor.

„În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local privind supraimpozitarea clădirilor și terenurilor nr. 156/28.07.2016, o comisie din cadrul primăriei, se va deplasa în teren și va inspecta starea imobilelor, iar pentru cele degradate, proprietarii vor primi un termen de reabilitare și dacă acest termen nu va fi respectat, se vor lua măsuri, inclusiv de majorare a impozitului cu până la 500%”, spune Gheorghe Românu, primarul Aninei. De asemenea, aceeaşi măsură se va aplica şi în situaţia agenţilor economici.

Mai mult decât atât, reprezentanţii oraşului fac un apel către cetăţeni să dea dovadă de bun simţ şi să-și facă curățenie în fața caselor, să curețe trotuarele și rigolele, să taie vegetația din zonele respective.