Accident cu trei victime, dintre care una încarcerată, la intrarea în Brebu

IMG 20191011 WA0012

Un accident de circulaţie s-a produs la intrare în localitatea, în care au fost implicate un autoturism şi un camion.

Conform pompierilor, accidentul s-a soldat cu trei victime, din care una încarcerată. „Au intervenit de urgenţă un echipaj de stingere şi unul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, două echipaje SAJ, dar şi forţă ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Pompierii militari acţionează pentru descarcerare, asigurare măsuri PSI şi acordare prim ajutor la faţa locului”, a precizat Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin.

Toate cele trei victime sunt conştiente. Cele două victime neîncarcerate au fost transportate la spital. La aceasta ora traficul este blocat.