Tractor spulberat de un autoturism pe DJ 581, lângă Goruia. Şase victime transportate cu patru ambulanţe la spital

acc gORUIA 3

La puţin timp după accidentul petrecut la intrare în Brebu, soldat cu trei victime, un alt eveniment rutier a fost consemnat în această seară, în jurul orei 18,15, pe un drum foarte circulat din Caraş-Severin. Este vorba de DJ 581, Reşiţa-Grădinari, în apropiere de localitatea Goruia.

Din primele informaţii, un autoturism condus de un bărbat, şi în care se mai aflau alte două persoane, a intrat într-un tractor care tracta o căruţă pe post de remorcă. În urma impactului, tractorul a fost rupt în două, iar căruţa distrusă în totalitate. Din accident au rezultat şase victime care au fost preluate de un număr de patru ambulanţe şi transportate la spital.

Din câte se pare, şoferul autoturismului se deplasa la un priveghi, dovadă că pe bancheta din spate avea o coroană de flori.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi cine se face vinovat.