Vești bune pentru locuitorii din Anina: Ministerul Dezvoltării a semnat un nou contract de finanțare
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 180 de noi contracte de finanțare, depuse în cadrul primului apel de proiecte pentru componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 171 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării, au o valoare totală de 493.742.668,76 lei.
Printre acestea se numără și orașul Anina cu proiectul pentru construirea de piste de biciclete și alte vehicule ușoare. Daniel Danu, viceprimarul cu atribuții de primar spune că va merge la București pentru semnarea contractului. Pentru administrația locală, anul 2022 a fost unul reușit din punctul de vedere al proiectelor care au primit finanțare. Vorbim despre faptul că în ultima perioadă au fost aprobate proiecte care vizează transportul în comun și anvelopare clădiri.
Citeşte şi:

La Anina s-au comemorat 15 ani de la tragicul accident din subteran

Campanie de sterilizare pentru animalele de companie ale locuitorilor Anine...

Proiectul „GAZ 2020 – Anina – Valea Carașului” intră în linie dreaptă

Primăria Anina a deschis front de lucru pentru zece proiecte care vizează d...


