La Anina s-au comemorat 15 ani de la tragicul accident din subteran

anina

Astăzi, 14 ianuarie, se împlinesc 15 ani de la teribilul accident de mină de la Anina, soldat cu şapte morţi.

Gheorghe Românu, primarul orașului Anina, alături de alți reprezentanți ai instituției, a aprins lumânări în memoria celor care au intrat în „Lumea fără cer” în urma exploziei care s-a produs la abatajul 86, unde lucrau 10 oameni, la o adâncime de peste 1.000 metri. Mina Anina a fost cea mai veche din România și a doua ca adâncime din Europa, fiind deschisă exploatării în 1773.

În scurt timp, aici va lua naștere un monument de arhitectură industrială de interes național, Muzeul Mineritului. Viitorul muzeu este un proiect de suflet al primarului Gheorghe Românu, care își dorește să pună în valoare atât clădirile vechi de peste două secole cât și vechea maşină de extracţie cu abur, realizată de meşteri germani, englezi şi maghiari, cu două pistoane care lucrau în tandem şi cu un motor identic cu cel de pe vaporul Titanic.

Valoarea lucrărilor este de 12.199.624,73 lei, inclusiv TVA. Perioada de realizare este de 24 de luni și sunt finanțate printr-un proiect european: “Restaurarea, conservarea, reabilitarea si punerea în valoare a monumentului de clasa A, – Ansamblul Putului I, Anina”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 10 =