Veste bună pentru părinții preșcolarilor din Oravița: a fost înființată o nouă grupă la Grădinița „Raza Soarelui“

copil la gradinita 1054x700 1

În urma solicitărilor numeroase care s-au primit din partea cetățenilor, administrația locală din Oravița a luat decizia de a înființa o nouă grupă pentru preșcolari la Grădinița „Raza Soarelui“. În ceea ce privește costurile suplimentare pe care le-au presupus înființarea și funcționarea grupei, acestea au fost suportate din bugetul local, la fel ca și cheltuielile legate de amenajarea și dotarea corespunzătoare a spațiului destinat acestei activități.

„Educația timpurie este esențială pentru dezvoltarea copiilor și pregătirea lor pentru școală. Ne dorim ca toți copiii să beneficieze de condiții care să-i formeze armonios și de aceea, împreună cu conducerea  Grădiniței „Raza Soarelui”, am făcut demersuri către Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin pentru înființarea unei grupe cu program prelungit, venind astfel în sprijinul părinților din partea de sus a orașului, care și-au dorit acest lucru. Acum, copiii învață, se joacă, se odihnesc și primesc o masă caldă, totul într-o atmosferă deschisă și prietenoasă, sub supravegherea personalului specializat“, a declarat Dumitru Ursu, primarul orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − fourteen =