Un șofer din Orăștie a produs un grav accident de circulație pe DN 6 și a fugit de la locul faptei

salvare e1594894203448

În această dimineață, un alt grav accident de circulație s-a produs pe DN 6, soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia. Polițiștii spun că un șofer de 33 de ani, din Orăștie, conducea un ansamblu de vehicule, format din cap-tractor și semiremorcă, din direcția Caransebeș către Orșova, în afara localității Armeniș, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în coborâre, în condiții de carosabil umed și ploaie, ar fi intrat în derapaj. Semiremorca a ajuns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani.

După producerea accidentului, conducătorul ansamblului de vehicule a părăsit locul evenimentului, continuându-și deplasarea în direcția Orșova, fiind depistat pe raza comunei Teregova. „În urma accidentului a rezultat decesul pasagerei stânga spate din autoturism, în vârstă de 53 de ani și vătămarea corporală a pasagerului dreapta față din același autoturism, în vârstă de 71 de ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − six =