Un nou parc pentru copiii Reșiței. Locul ales este fosta piață sezonieră din Micro III

PIAȚA SEZONIERĂ

În Micro III din cartierul reșițean Govândari, în locul în care anii trecuți funcționa piața agro-sezonieră, municipalitatea va amenaja un parc de joacă pentru copii. După experiența cu Parcul Siderurgistului, primarul Ioan Popa spune că va amenaja astfel de locații în toate microraioanele din cartier, pentru a evita pe cât posibil deplasările copiilor spre alte locații din cartier.

„Goznuța (imobilul în care a funcționat o vreme un restaurant, dar și o brutărie, n.r. ) se va demola și pe terenul respectiv, până la sala de sport a Colegiului economic se va face un loc de joacă asemănător cu cel din Parcul Siderurgistului. Dincolo de ceea ce presupune o astfel de locație, vom avea și o zonă pentru persoane vârstnice, cu bănci, mese, arbori ș.a.m.d. Lucrările de  acolo trebuie finalizate în maxim șase luni, până prin august și septembrie“, a mărturisit edilul-șef după ședința de marți a Consiliului local.

Popa a mai spus că nu doar Micro III este vizată în acest sens, ci și locul de joacă din Parcul Tricolorului care va fi regândit, aparatele de joacă vor fi înlocuite cu altele noi, asemănătoare cu cele din Parcul Siderurgistului, iar pe locul patinoarului va fi amenajat un teren de sport pentru baschet.