Un nou model de autobuz electric se află în teste pe străzile din Reșița

autobuz electric

Zilele acestea, pe străzile din Reșița, un nou model de autobuz electric se află în teste. Primăria Reșița are în plan achiziționarea a 10 astfel de autobuze, dar până atunci, reprezentanții Transport Urban din Reșița – TUR, testează mai multe modele puse la dispoziție de dealerii din acest domeniu. Primul model care a fost evaluat a fost un MAN, iar cel aflat zilele acestea la Reșița, este produs de firma turcă KARSAN. Acesta are o autonomie de aproximativ 450 kilometri între două încărcări, sisteme de siguranță și control în trafic.

Testările vor continuă, pentru că așa cum spun și reprezentanții TUR Reșița, achiziționarea unor astfel de autobuze nu este una așa de simplă. Acestea chiar dacă vor fi cumpărate de administrația locală, vin cu stație proprie de încărcare, ceea ce implică câteva ajustări la rețeaua electrică, tocmai de aceea, unda verde dată de specialiști va fi dată în urma unei ample analize.

Trebuie menționat faptul că Ioan Popa nu a renunțat la proiectul de introducere a tramvaiului. „Cele zece autobuze electrice sunt prinse în faza III – Tramvai, care la momentul de față este ridicată pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Faza I și II a fost ridicată pe SEAP și avem la acest moment doi constructori care sunt în evaluare, este vorba de constructorii ALSTOM din Franța și PORR din Austria. Suntem într-o fază avansată a evaluărilor. Suntem în faza în care evaluăm tot ceea ce avem pe piața din România ca autobuze electrice“, a explicat Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × three =