Un nou demers semnat Maia Truțulescu ajunge în fața publicului reşiţean

maia trutulescu

Luni, 29 mai, ora 18.00, în sala de expoziții a Muzeului Banatului Montan are loc expoziția de pictură a tinerei Maia Truţulescu, intitulată „JOURNEY – STEPS & TRACES” /Călătorie – pași și urme. Curator/ critic de artă, Conf. univ. Dr. Gabriel Kelemen, Facultatea de Arte și Design Timișoara, și Vicepreședinte UAP Timișoara. Expoziția se întinde pe două săli și cuprinde lucrări realizate în ultimul an.

Maia, care are un palmares remarcabil la această vârstă, a participat și în ultima perioadă, la manifestări artistice, colective sau de grup, atât naționale cât și internaționale, dintre care am aminti doar câteva: Emiratele Arabe Unite – expoziție virtuală în cadrul Pavilionului României Expo Dubai; “First Flight – 40 years” – Art in Conversation, Londra; Expozitie colectivă la Centrul Expozitional Documentar al Universitatatii de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”; Expoziție colectivă la Muzeul Național Constantin Brâncuși- Târgu Jiu; Expozitie personală la București la Muzeul Țăranului Român, precum și participări la mai multe competiții de profil.

„Maia Truțulescu este un prilej de maximă bucurie, nu vreau să zic lucruri mari dar este din punctul meu de vedere un miracol. Maia este un talent real și nu contrafăcut. Opera sa de artă este serioasă și e foarte interesantă personalitatea pe care o are, e o personalitate introvertită dar nu sumbră ci veselă și serioasă în a construi o lume paralelă, o lume mai frumoasă, din punctul meu de vedere. Această personalitate introvertită este foarte bună, pentru că marii artiști au o combustie interioară, au un spațiu secret. Foarte interesant este că ea trece de la exuberanța dripping-ului, adică a stropi cu culori, a te juca, a te bălăci haotic, sau poate mai puțin haotic cum o făcea Pollock, sau Romul Nuțiu, sau mulți, mulți alții, și ajunge de la această coagulare cromatică jucăușă, periculoasă, riscantă, la o construcție de sensuri și de emoții. ” – critic de artă, Conf. univ. Dr. Gabriel Kelemen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − 2 =