Textul lui Remus Câmpean va fi pus în scenă de Teatrul de Vest Reșița

Textul lui Remus Câmpean va fi pus în scenă de Teatrul de Vest Reșița

În cadrul concursului de dramaturgie lansat de Teatrul de Vest Reșița „Cum vezi viitorul?“, textele „AMKA“, al lui Remus Octavian Câmpean, și „Străinii“, de Rareș Andrei Adam, au fost declarate câștigătoare.

Juriul format din criticul de teatru Irina Zlotea, directoarea Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Clara Maria Constantin, managerul Teatrului de Vest Reșița, Florin Gabriel Ionescu, și Denisse Moise, președintele Asociației Țais și coordonatorul proiectului Reșița_500, au selectat cele două texte. „AMKA“ va fi montat pe scena Teatrului de Vest și publicat în cadrul volumului „Cum vezi viitorul? – Reșița_500”. Textul lui Rareș Andrei Adam, „Străinii“, va fi publicat în volumul mai sus menționat și prezentat sub forma unui spectacol-lectură.

Remus Octavian Câmpean (cu acronimul literar ROC, n. 22.I.1974 la Botoșani trăiește în Cluj-Napoca, statistician, Dr.) este poet, prozator și dramaturg. Activitate literară. A debutat ca poet în anul 2001 cu volumul de poezii Stări și Călătorii, Editura Viața Creștină, iar ca prozator, în anul 2018 cu romanul Abandon, Editura Eikon. În 2019, și-a continuat activitatea literară publicând volumul de poezii Dezghețul luminii, Editura Eikon. În același an, a coordonat antologia de poezie Polifonii pe luciu de oglindă, publicată la Editura Școala Ardeleană. În anul 2020, publică teatru-basm pentru copii Durdulucă în Strămoșia Blajinilor, Editura Libris (piesa a fost montată ca teatru radiofonic de către Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca în 2020 și difuzată de Radio România Cluj în 2021).

În anul 2021, a coordonat (alături de Luminița Rusu) antologia Declarație pe proprie răspundere. Cenaclul UBB în pandemie, Editura Școala Ardeleană, volum în care a publicat piesa de teatru scurt „Autoportret contre-jour”. A publicat poezie în revistele Steaua (nr. 4/2019), Literomania (nr. 148, 155, 180/2020) și proză în revista Hyperion (nr. 10-11-12/2019, nr. 1-2-3/2021) și Tribuna (nr. 445/2021). Premii literare: premiul III la concursul național de literatură „Ioan Slavici”, secțiunea roman (octombrie, 2020).

Rareș-Andrei Adam, născut la 7 septembrie 1988, din Făurei, județul Brăila, a absolvit „Facultatea de Filosofie“ din cadrul Universității din București. Dramaturg și coordonator al trupei de adolescenți „Unicornii” din Făurei, este în prezent autorul a două producții teatrale independente în București: „Mersul Trenurilor” și „Ludwig Van Bethy”.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve + five =