Târg de joburi la Caransebeş

targ joburi

Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură din Caransebeș a găzduit recent, timp de două zile, Târgul de joburi organizat în cadrul proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș”, derulat de primăria municipiului, în parteneriat cu Asociația „Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare”, Episcopia Caransebeșului, Colegiul Național „Traian Doda” și Spitalul Municipal de Urgență.

La evenimentul de recrutare, adresat celor care au dorit să-și găsească un loc de muncă sau să îl schimbe pe cel actual, au participat mai multe firme din oraş. Angajatorii au venit cu oferte diversificate și le-au oferit celor câteva zeci de persoane care au vizitat Târgul de joburi ocazia de a pune întrebări, de a aplica la oportunități de carieră şi de a afla cât mai multe detalii despre fiecare companie în parte.

Proiectul „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș” are o valoare totală de 24.120.320,06 lei, fiind derulat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × one =