Studiul de prefezabilitate pentru calea ferată Reșița – Timișoara – Stamora Moravița a fost aprobat

calatoria dus intors e1595495263472

Consilierii județeni cărăşeni au votat ieri, 26 iulie, proiectul de hotărâre privind Studiul de Prefezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reşiţa Nord – Timişoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moraviţa – frontieră”, proiect implementat în parteneriat cu unitățile administrativ teritoriale din Timiș.

Ioan Popa, primarul Reșiței, a fost și el prezent la ședința de ieri a Consiliului Județean Caraș-Severin pentru a susține avizarea acestui studiu de prefezabilitate. „Este o formalitate, practic. Studiul de prefezabilitate determină dacă este eficient sau nu să modernizezi sau să reabilitezi linia de cale ferată. În consecință, dacă ne uităm în detalii, partea Timișoara – Voiteni – Stamora Moravița dublu electrificată va fi o linie modernizată, iar partea Voiteni – Berzovia – Bocșa – Reșița va fi o linie reabilitată”, a declarat, Popa.

Studiul de prefezabilitate cuprinde trei scenarii pentru tronsonul Timişoara – Stamora Moraviţa – frontieră şi patru scenarii pentru tronsonul Reşiţa Nord – Voiteni, din care două scenarii sunt propuse spre o analiză mai detaliată în cadrul studiului de fezabilitate, a anunţat, joi, Biroul de presă al Primăriei Municipiului Timişoara. În următoarea etapă, cea a studiului de fezabilitate se vor analiza mai multe variante.

Una dintre ele vizează traseul Timişoara Nord – Stamora Moraviţa – frontieră (componenta A), care ar presupune îmbunătăţirea infrastructurii/suprastructurii existente, pentru sporirea vitezei de circulaţie până la 120 km/oră pentru trenurile de călători, pe aproximativ 90% din traseu, respectiv 80 km/oră pentru trenurile de marfă, păstrând pe cât posibil aliniamentele existente. O altă variantă ar viza modernizarea tronsonului feroviar pentru o viteză de până la 160 km/oră pentru trenurile de călători şi 120 km/oră pentru trenurile de marfă.

Acest scenariu presupune îmbunătăţirea infrastructurii/suprastructurii existente, pentru sporirea vitezei de circulaţie de-a lungul întregului tronson, cu excepţia primilor circa 6,50 km identificaţi la ieşirea din staţia CF Timişoara Nord, în interiorul zonelor urbane. Conform acestui scenariu, se prevede o viteză de până la 160 km/h pe o distanţă de circa 90% din traseu.

Cea de-a doua variantă se referă la traseul Reşiţa Nord – Voiteni (componenta B), care prevede reabilitarea/modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 120 km/oră pentru trenurile de călători şi 80 km/oră pentru trenurile de marfă (pe 60% – 75% din traseu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 1 =