Soluţie extremă: poliţiştii locali reşiţeni dau jos uniformele şi ies în stradă pentru a-i prinde pe cei ce nu aruncă gunoiul în containere!

GUNOI 2

De ceva timp, ridicarea gunoiului menajer în Municipiul Reşiţa reprezintă o problemă. În special a deşeurilor colectate selectiv. Faptul că acestea stau neridicate mai multe zile nu mai reprezintă o surpriză. Directorul Direcţiei de Investiţii, Adelin Tuţă, spunea ieri la şedinţa Consiliului local că vinovat de această situaţie nu este doar operatorul de salubritate, SC Brantner SA, ci şi cetăţenii care aruncă deşeurile pe unde apucă. În faţa presei, Tuţă a găsit o soluţie pentru identificarea persoanelor vinovate de modul în care arată locurile pentru depozitarea gunoaielor: să deghizeze poliţiştii locali!

„Avem echipe mixte formate din polițiști locali și oameni de la noi, de la Gospodărie, care începând de mâine merg și în civil pe teren. Cei vinovaţi trebuie să fie sancţionaţi şi, oarecum, disciplinaţi prin aplicarea legii. În plus, am semnat un referat pentru achiziția mai multor camere de supraveghere. Vom monta un număr de 20 de camere la platforme, plus 6 camere mobile pe care le vom monta pe stâlpi, vom urmări imaginile și vom aplica sancțiuni.  Doar în acest fel cred că vom reuși“, a mărturisit directorul Direcţiei de Investiţii.

În opinia consilierului liberal, Hadrian Popescu, situaţia se va îndrepta doar când se va deschide deponeul de la Lupac, deoarece transportul gunoiului în acest moment tocmai la Oradea va aduce doar cheltuieli.

Noi punem presiune de operator, dar știți care este problema de fapt? Operatorul ar fi trebuit  să plece de aici de vreo trei ani, odată cu intrarea în funcție de deponeului de la Lupac. Avem un alt operator care a câștigat o licitație acolo. Doar că, deponeul nu a intrat în funcțiune, am tot prelungit contractul cu cei de la Brantner. Problema gunoiului este generalizată, este la nivelul întregului județ. Toate comunele din județ la ora asta sunt la propriu inundate de gunoiaie. Aici este problema. Cât timp acest deponeu nu este dat în folosință vom avea în permanență această problemă a gunoaielor. Dânșii se mai plâng de dificultăți în colectarea banilor de la asociațiile de locatari și așa intrăm într-un cerc vicios din care greu vom putea ieși”, a explicat H. Popescu situaţia.

Dincolo de aceste asapecte, care nu sunt doar de natură tehnică sau procedurală, rămâne realitatea, dar şi faptul că Primăria Reşiţa are o datorie de aproape 800.000 de lei, caz în care Brantner face şi el ce poate.