Se lucrează într-un ritm susținut la tramvaiul reşiţean, declară primarul Ioan Popa

lucrari tramvai

După ce a afirmat că primul tramvai realizat de firma turcească pentru Reşiţa este deja finalizat, Ioan Popa, edilul municipiului de pe Bârzava, a declarat că ritmul lucrărilor din oraş este unul susţinut.

„Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu administratorul PORR pe România, un austriac care este stabilit în România deja de 20 de ani. Am stat mult de vorbă pe fiecare detaliu de lucrări, suntem în principiu mulțumiți, pentru că sunt în grafic, chiar avansați față de graficul pe care și l-au asumat. Dânșii au înțeles exact preocuparea noastră să încercăm să finalizăm undeva în decembrie 2023, în consecință lucrează ca atare“, a afirmat Popa.

Primarul spune că, evident, disconfortul este unul major, dar a ţinut să precizeze că se va turna un strat de asfalt în zona cu probleme din Mociur, pe o distanță de vreo 200 de metri, astfel încât să crească și viteza de mișcare în zona respectivă şi recomandă şoferilor să folosească această rută pentru descongestionarea traficului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − seven =