Șapte noi apeluri de proiecte europene au fost lansate în Regiunea Vest

Conferinta lansare apeluri PR Vest 4

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat, ieri, 19 iulie 2023, șapte noi apeluri de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, prin aprobarea și publicarea ghidurilor de finanțare pentru componentele de eficiență energetică în clădirile publice și infrastructură verde.

Cele șapte apeluri de proiecte vor însuma investiții în valoare totală de peste 85 de milioane de euro pentru Regiunea Vest. Acestea se adaugă celorlalte șapte apeluri ale PR Vest lansate anterior, pentru drumuri județene și mobilitate urbană sustenabilă. Astfel, cele 14 apeluri de proiecte lansate până în prezent totalizează investiții în valoare de aproape 352 de milioane de euro, adică 30% din alocarea totală în cadrul Programului Regional Vest.

Noile oportunități de finanțare au fost prezentate, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat directorul general al ADR Vest, Sorin MAXIM, alături de directorul general adjunct, Adrian MARICIUC, și directorul Autorității de Management PR Vest 2021-2027, Georgiana RADAC. Prin Ghidul solicitantului de finanțare pentru Intervenția regională 3.1.C, Eficiență energetică – clădiri publice, au fost lansate șase apeluri de proiecte (patru de tip competitiv și două de tip necompetitiv), cu o alocare totală de 46,76 milioane euro și alocări teritoriale distincte.

Valoarea eligibilă minimă a proiectului este de 200.000 de euro, iar cea maximă – 2,5 milioane euro, procentul contribuției proprii a solicitantului fiind de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției. Vor putea aplica pentru finanțare: autorități publice locale, instituții și servicii publice de interes local sau județean, instituţii de învăţământ superior de stat din Regiunea Vest, inclusiv parteneriate între acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + 4 =