Investiție de peste 6,7 milioane de lei pentru persoanele vârstnice din Caransebeș

caransebes adr

În vara acestui an va fi finalizat proiectul „Înființare centru de zi pentru persoane vârstnice în municipiul Caransebeș”, prin care 330 de vârstnici din Caransebeș vor avea parte de condiții mai bune de trai, cu ajutorul fondurilor europene. Reprezentanţii ADR Vest au anunțat că proiectul va crește gradul de acoperire cu servicii sociale pentru grupul vulnerabil format din persoane vârstnice din oraș. Este vorba despre o investiție de peste 6,7 milioane de lei vor fi investiți în proiect, dintre acestea, 4,3 milioane o reprezintă fondurile nerambursabile.

„Centrul de zi ar trebui finalizat în vara acestui an. Proiectul „Înființare centru de zi pentru persoane vârstnice în municipiul Caransebeș”, al cărui beneficiar este Primăria Caransebeș este implementat prin Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale“, au declarat reprezentanții ADR Vest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 4 =