Rutieriştii cărăşeni au dat 430 de amenzi în primele trei zile din luna mai

IMG 20200504 WA0008 e1588588199153

Rutieriştii din Caraş-Severin au dat 430 de amenzi în primele trei zile din luna mai, unii dintre cei amendaţi rămânând şi fără permise de conducere pentru încălcarea codului rutier.

Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, ne-a declarat în acest sens: „În ultimele 72 de ore, 150 de poliţişti rutieri și cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfăşurat activităţi pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă regulile rutiere. S-au aplicat 430 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 331 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum”.

De asemenea, alte 19 sancțiuni contravenționale au fost date pentru neportul centurii de siguranță, patru conducători auto au fost prinşi vorbind la telefonul mobil, iar 13 şoferi au fost sancționați cu amendă şi au rămas fără permis pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale.