Amenzi de aproximativ 200.000 de lei date de polițiști în trei zile de controale

politia misiune

În perioada 17-19 octombrie a.c., poliţiştii cărășeni au desfășurat acțiuni de control la nivelul întregului judeţ, în cadrul campaniei ,,Caraș-Severin în siguranță”.

Au fost aplicate aproape 600 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 193.000 de lei, dintre care în jur de 460 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Alina Boieru spune că au fost reţinute în vederea suspendării 25 de permise de conducere, 5 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 6 pentru viteză excesivă, iar restul pentru alte abateri și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.500 de lei, conform Legii nr. 12/1990, republicată, privind comerțul ilicit și au fost ridicate în vederea confiscării produse alimentare și nealimentare, în valoare de peste 3.000 de lei