Romeo Dunca: „Vizita, programată încă din luna noiembrie, la Strasbourg – Franța, a fost pentru a ne documenta“

vizita strassbourg

Recent, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, împreună cu senatorul Marcel Vela și primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, alături de echipa de arhitecți și proiectanți, câștigători ai licitației pentru realizarea Proiectului Tehnic al viitorului spital județean din Reșița, a efectuat o vizită la Spitalul Rhéna Clinique din Strasbourg-Franța, spital care a fost construit în urmă cu 3 ani din fonduri private și care este dotat cu aparatură modernă de ultimă generație.

Dunca a ținut să precizeze că urmează o altă vizită de lucru, de această dată în Finlanda, unde va avea ocazia să discute cu un grup de specialiști care a construit 10 spitale. ”Vizita, programată încă din luna noiembrie, la Strasbourg-Franța, a fost pentru a ne documenta și pentru a găsi răspunsuri mai multor întrebări despre ce înseamnă un spital modern, un exemplu de bune practici care au ca rezultat servicii de sănătate la standarde, cât și obținerea de profit de către un spital construit pentru pacienți și nevoile lor. În următoarea perioadă vom face o altă vizită de lucru cu același scop care va avea loc în Finlanda, unde ne vom întâlni cu un grup finlandez care a construit 10 spitale. Noi vom vizita doar unul și anume, pe cel care are dimensiunea celui cuprins în masterplan-ul nostru. Știm ceea ce ne dorim, știm ce ne lipsește, dar sunt mult mai convins astăzi decât ieri că performanță putem și noi să facem. Cu două condiții: spital nou și management performant. Astăzi nu avem niciuna dintre cele două condiții, dar în viitor le vom avea“, concluzionează Romeo Dunca – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen − eleven =