Întâlnire româno-sârbă la Reşiţa

intalnire

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, și viceprimarul municipiului Reșița, Adrian Dacica, au avut astăzi, la Instituția Prefectului, o întrevedere cu Excelența Sa domnul Vladan Tadić, consul general al Republicii Serbia la Timișoara.

Vizita a fost una protocolară, de rămas-bun, fiind prilejuită de încheierea mandatului Excelenței Sale. Domnul Vladan Tadić a prezentat un scurt bilanț al activității sale pe perioada celor șase ani de mandat cu autoritățile din județul nostru.

„Deși este o vizită de rămas-bun, această întâlnire este și un prilej de intensificare a relațiilor de cooperare dintre România și Serbia, dar mai ales între județul Caraș-Severin și regiunile vecine din Serbia, care derulează împreună proiecte și inițiative. Pe durata mandatului meu, consider că am avut o colaborare excelentă cu Instituția Prefectului, autoritățile județene, cu multe dintre primăriile din județul dumneavoastră, mai ales cele din zona Clisurii Dunării, unde trăiesc cei mai mulți etnici sârbi. Consulatul Serbiei s-a străduit să extindă cooperarea pe plan cultural, economic, dar și în ceea ce privește încheierea de parteneriate, cu ale căror rezultate putem să ne mândrim pentru că s-au concretizat în implementarea de proiecte comune”, a precizat domnul Vladan Tadi, consulul general al Republicii Serbia la Timișoara.

Excelența Sa s-a declarat încântat de inițiativa recentă a primarilor din localitățile aflate în zona Clisurii Dunării de a semna o inițiativă comună pentru construirea unui pod peste Dunăre. „Mandatul meu se încheie, dar mergem pe același drum împreună”, a concluzionat acesta.

La rândul său, prefectul județului Caraș-Severin, a apreciat demersul autorităților locale de la malul Dunării, precum și acordul de înfrățire semnat între Primăria Comunei Coronini și Primăria Orașului Golubac. „Toți primarii de la Socol până la Berzasca își doresc un pod peste Dunăre, iar inițiativa lor este încurajată și la nivel județean. Ne-am bucura dacă într-adevăr s-ar materializa această idee frumoasă și ne punem speranțele în demersurile pe care le fac în acest sens autoritățile locale de pe ambele maluri ale Dunării” a subliniat domnul Ioan Dragomir.

În cadrul întâlnirii, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a subliniat buna colaborare care există între județul Caraș-Severin și municipalități din Republica Serbia, colaborare care se reflectă în numărul mare de proiecte transfrontaliere care au fost și sunt implementate de cele două țări, România și Republica Serbia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 3 =