Romeo Dunca: „Problemele legate de sănătatea publică sunt mai presus de jocurile politice…“

Romeo Dunca 44

La început de an, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, pare să reia disputa cu managementul Spitalului Județean Reșița. Aceasta după ce, în ultima ședință de Consiliu Judeţean de anul trecut, au fost discuții aprinse cu privire la o piesă înlocuită la un aparat RMN. Pe scurt, RMN-ul de la spital s-a defectat, Asociaţia Salus Remedies, operatorul RMN, a comandat piesa la producătorul Siemens, piesa a fost montată, dar nu achitată, suma negociată în momentul comenzii fiind alta decât cea negociată inițial de către Consiliul Județean.

Ieri, Romeo Dunca a ținut să vorbească public despre datoriile Spitalului Județean, datorii care, spune el, cresc de la an, la an. Președintele Consiliului Judeţean spune că în ultimul an acestea au ajuns la 23.803.475,00 lei, cu 4.194.289,00 lei mai mult decât în luna octombrie 2020, în condițiile în care s-a virat în conturile spitalului sau a fost pusă la dispozița acestuia, pe parcursul anului trecut, suma de 11.871.035,50 lei. Dunca a găsit și explicația, adică „o deficiență majoră de manangement“.

Iată ce a declarat Romeo Dunca: „De altfel, în urma evenimentelor petrecute în luna decembrie a anului 2020, la staționarul 3 al Spitalului Județean de Urgență Reșița, când în spațiul public au apărut imagini cu un puternic impact emoțional, care au creat revoltă în rândul cetățenilor, au fost dispuse de către Ministerul Sănătății o serie de controale în urma cărora au fost formulate o serie de recomandări. Am dispus constituirea unei comisii care să verifice punerea în aplicare a acestora. Până în acest moment, managerul spitalului nu a pus la dispoziția echipei de control documente din care să rezulte îndeplinirea recomandarilor corpului de control al ministerului și a refuzat să identifice și să sancționeze persoanele care se fac responsabile de situația creată în staționarul 3, deși am comunicat constant și am solicitat în repetate rânduri ca aceste controale să fie finalizate cu decizii ferme. La ultima ședință de Consiliu Județean, anumite persone au încercat să creeze un conflict artificial, pentru a distrage atenția de la problemele reale ale spitalului județean. Consider că problemele legate de sănătatea publică sunt mai presus de jocurile politice și pentru a le rezolva este nevoie de decizii ferme. Am susținut în totalitate managerul Spitalului Județean, cu condiția ca aceasta să prezinte un plan concret de reorganizare prin care să se îmbunătățească calitatea serviciilor medicale și prin care să putem atrage mai multe resurse financiare, astfel încât să nu punem în pericol activitatea spitalului prin acumularea în mod constant de datorii. Pentru că aceste obiective sunt departe de a fi atinse, am trimis Consiliului de Administrație al Spitalului Județean și celorlate instituții abilitate concluziile noastre și așteptăm ca aceștia să dispună în consecință. Punctul meu de vedere este clar: Spitalul Județean are nevoie de un management care să performeze!“, a declarat Dunca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =