Reșițenii sunt invitați să se implice în „Campania de curățenie – Reșița Curată” 2021

gunoaie elevi

La sfârșitul acestei săptămâni, debutează „Campania de curățenie – Reșița Curată” 2021, iar acțiunea de salubrizare se va desfășura cu aportul voluntar al angajaților societății de salubritate S.C. SUPERCOM S.A., fiind coordonată de către Serviciului Gospodărie Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Reșița.

Astfel, în data de sâmbătă 27 martie se va interveni la cinci intrări în municipiu, terenul adiacent zonei carosabile, respectiv intrarea dinspre Timișoara, Oravița, Anina, Caransebeș și Cuptoare.

Acțiunea face parte din programul de activități de salubrizare din cadrul campaniei mai sus amintite care se desfășoară pe perioada 15 martie – 15 mai 2021, în care dorim implicarea cât mai multor persoane pentru igienizarea și înfrumusețarea municipiului Reșița, programul campaniei urmând a fi făcut public în timp real în funcție natura activității și de condițiile specifice acestei perioade.

Voluntarii care doresc să se alăture acțiunilor de igienizare sunt așteptați la ora 10.00 la intrările în municipiu și anume: Peco Mol la intrare în Câlnic, str. 24 Ianuarie acces spre cimitirul 7, poartă intrare Stadion Valea Domanului, Peco Petrom Calea Caransebeșului, Parcare Restaurant Casa Bănățeană. Voluntarii vor primi mănuși, saci și tricouri, iar în caz de condiții meteo nefavorabile acțiunea se va reprograma pentru o dată ce va fi comunicată ulterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 − 1 =