Reșițenii sunt așteptați Ia o nouă ediție a proiectului ce promovează ia românească și brâul bănățean

iia si braul

În an aniversar REȘIȚA 250, luni, 14 iunie 2021, la ora 18, în Centrul Civic al municipiului Reşiţa, două repere definitorii ale identităţii noastre naționale și locale, ia românească și brâul bănățean, vor fi puse în valoare printr-un eveniment cultural ajuns la a VIII-a ediție.

„Veniţi îmbrăcaţi în ii sau cămăși populare să mărturisim demnitatea românească şi să arătăm lumii întregi că suntem bănățeni, că suntem români. Formațiile participante la Alai se vor întâlni în curtea Centrului Universitar UBB din Reșița la ora 17.0, iar la ora 17.45 vor pleca spre centrul civic, marea scenă de joc a brâului bănățean“, au transmis reprezentanții Societații pentru Cultură Metarsis, organizatoarea evenimentului. Parteneri în acest proiect sunt Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin, Inspectoratul Școlar Județean CS, Centrul Universitar UBB Reșița, Filiala Ștefan NACIU Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Ansamblul Bârzava.

Pornit în anul 2013 din iniţiativa a doi jurnalişti reşiţeni, soţii Paula şi Vasile Neamţu, sub genericul „Presa cărășană promovează ia”, evenimentul a fost unul de impact. Din anul 2014, Societatea pentru Cultură Metarsis a îmbrățișat ideea și, la solicitarea celor doi soţi, s-a alăturat logistic în organizarea manifestărilor. (Foto: ARHIVĂ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 4 =