Reșița se alătură campaniei „World Cleanup Day“

curatenie

Mișcarea socială Let’s Do It, România! a lansat la nivel național, inițiativa de curățenie World Cleanup Day, care își propune luna aceasta să mobilizeze cât mai mulți români la una dintre cele mai ambițioase acțiuni civice de până acum.

Administrația locală din Reșița s-a alăturat acestei campanii, astfel că, la sfârșitul acestei săptămâni, va organiza o acțiune de salubrizare. „Ne întâlnim sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 09, 30. Punctul de întâlnire este parcarea Stadionului Mircea Chivu, iar zona pe care dorim să o salubrizăm este cartierul Valea Domanului. Noi asigurăm sacii și mănușile necesare pentru curățenie“, se arată într-un comunicat trimis de Primăria Reșița..

La nivel global, World Cleanup Day se desfășoară în 150 de țări. „Obiectivul manifestării este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față de deșeurile generate. În România, Let’s Do It, Romania! își propune să mobilizeze un milion de voluntari. Înscrierea pentru Ziua de Curățenie Națională se face pe www.letsdoitromania.ro, iar cei înscriși vor putea să-și aleagă zonele pe care le curăță prin intermediul aplicației World Cleanup”, se menționează într-un comunicat al organizatorilor campaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 5 =