Război la vârf, la Primăria Caransebeş

felix isac 2

Cel mai important proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Caransebeş de miercuri, 8 mai, a fost cel referitor la revocarea hotărârii prin care, în luna martie a acestui an, s-a înfiinţat Compartimentul Corp Control Primar, aflat în subordinea directă a lui Felix Borcean, precum şi funcţia contractuală de şef al acestei structuri.

Şedinţa a fost convocată la solicitarea tuturor celor zece consilieri liberali, şi asta ca urmare a faptului că fostului director-adjunct din cadrul SC Transal Urbis SRL, Mihai Minea, cel care i-a ţinut locul directorului Ovidiu Chimigeriu până la întoarcerea acestuia din concediul medical, i s-ar fi propus să ocupe funcţia de şef al Corpului de control al primarului.

În şedinţa din 25 aprilie a legislativului caransebeşean, consilierii liberali au reuşit să schimbe în favoarea lor raportul de forţe din Adunarea Generală a Acţionarilor SC Transal Urbis SRL, înlocuindu-l pe social-democratul Florin Bogdea cu liberala Maria Poneţchi, mişcare care a avut ca urmare menţinerea la conducerea societăţii de salubrizare a lui Ovidiu Chimigeriu. În aceste condiţii, Mihai Minea, cel care înainte de a fi numit director-adjunct îndeplinise funcţia de şef al Serviciului colectare în cadrul aceleiaşi societăţi, şi-a dat demisia, urmând ca, din data de 9 mai, să înceapă lucrul ca şef al Corpului de control al primarului.

Proiectul de hotărâre iniţiat de viceprimarul Marius Isac a stârnit numeroase controverse şi acuze între cele două grupuri din Consiliul local, în final liberalii impunându-şi voinţa, ca urmare a faptului că ei deţin, chiar dacă cu un singur membru în plus, majoritatea în legislativul local caransebeşean. Replica primarului Felix Borcean a fost că va contesta la Prefectură şi în contencios administrativ hotărârea adoptată de consilierii liberali, grupul social-democrat fiind de partea sa în această dispută.

„Acel proiect de hotărâre, cu toate documentele însoţitoare – raport, expunere de motive –, este făcut total greşit şi, din punctul meu de vedere, este ilegal, a declarat Felix Borcean după şedinţă. Pornind de la acea semnătură a domnului viceprimar, care în 17 aprilie, când eu eram la Bucureşti pentru a da curs unei solicitări a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul Teracon, s-a întâlnit cu consilierii liberali şi au reuşit să semneze în bloc acea convocare de şedinţă, doar că nu au făcut-o în şedinţa ordinară, ci au lăsat-o pentru o dată ulterioară, respectiv astăzi (8 mai – n.r.). Apoi, pe lângă faptul că în expunerea de motive a proiectului de revocare a acelei hotărâri nu este invocat niciun motiv, este şi interpretabilă din punct de vedere literal. Tehnic, este foarte prost făcută”, a spus Borcean.

Edilul nu înţelege de ce nu-şi doresc consilierii liberali un corp de control al primarului, raportul întocmit oprindu-se la un punct, fără a merge mai departe pe lege, unde se spune că primarul îşi face propuneri în privinţa organigramei, iar abrogarea unei hotărâri aprobate anterior de Consiliul local, care vizează astfel de funcţii din organigramă, revine, de asemenea, exclusiv primarului.

La rândul său, Mihai Minea a declarat că, în conformitate cu legea, există posibilitatea angajării lui în aparatul de specialitate al primarului, pe un post contractual, prin detaşare – ceea ce s-a şi întâmplat –, până în momentul în care se va organiza un concurs pentru ocuparea acestui post.

„Vizavi de declaraţiile făcute de consilierii liberali care au propus revocarea acestei hotărâri, vreau să precizez, în legătură cu acel salariu cu care s-ar împovăra Primăria, că Transal Urbis, fiind parţial subvenţionat de Primărie, şi eu dându-mi demisia de acolo, într-un fel se face un transfer de salariu, deci nu există nicio împovărare, a spus Mihai Minea. De asemenea, atribuţiile Compartimentului de audit nu se suprapun cu cele ale Corpului de control al primarului, ele se completează. Şi, chiar dacă există temeri că o persoană angajată contractual nu poate să controleze funcţionari publici, eu spun că sigur se poate. Nu pot să iau măsuri, dar pot să fac prezentări şi să expun situaţia de fapt. Toate primăriile pe care le-am vizitat eu au aceste compartimente de corp control, la unele chiar sunt împreună cu cele de audit”, a adăugat Minea.

Fostul director-adjunct al SC Transal Urbis a adăugat că liniile pe care vor exista controale sunt acele instituţii în care există suspiciuni că banul public este folosit în mod defectuos. „În plus, e vorba şi despre controalele privind unele reclamaţii, într-un fel corpul de control asigură verificarea modului în care se aplică hotărârile de Consiliu local. Din experienţa mea de consilier pot să vă spun că au existat cazuri când hotărârile au fost trunchiate în momentul în care au apărut scrise şi au fost trimise acolo unde trebuie. Şi lucrul acesta îl poate verifica corpul de control al primarului”, a mai spus Mihai Minea.