Râul Alb: un regal de motociclete, rock și povești frumoase

Raul Alb 2022

Tabăra de copii de la Râul Alb din stațiunea Secu, aflată în proximitatea Reșiței, intrată într-un nemeritat con de umbră – dar aceasta e o altă discuție – a înviat în acest week-end, sâmbătă, – sub „asaltul” a aproape 1.500 de bikeri și invitați ai lor din toată țara și din străinătate. Cea de-a 17-a ediție a Bike Fest organizată de filiala Reșița a MC Trust România – un faimos club de bikeri cu filiale în toată lumea, care adus în acest domeniu siguranță, încredere, povești frumoase, prietenie dar și muzică bună –, a adus la Râul Alb întreaga expresie a unei pasiuni de neclintit: motoare purtând mărci ale unor constructori celebri, un întreg „arsenal” de echipamente, îmbrăcăminte, accesorii, dar și grătare, multă bere și muzică bună.

Nu numai bikeri, însă, ci și oameni din afară care au putut admira motoare, participa la concerte și i-au putut vedea de aproape pe celebrii bikeri, care, sub aparența intimidantă, sunt, dacă ne e permis, oameni cu suflet cald, chiar inocent, printre care vârsta e doar o noțiune teoretică. Dincolo de tricourile negre, de vestele sau pantalonii de piele, de lanțuri, brățări, celebrele basmale negre ori de impresionantele tatuaje, bikerii au fost extrem de deschiși, dovadă și numărul mare de familii cu copii, iubitori dacă nu de motoare, măcar de muzică bună și de atmosferă prietenască. Pe care și noi am simțit-o din plin printre bikeri.

„Suntem la cea de-a 17-a ediție, dintre care douăsprezece ediții au avut loc în această locație, ne spune unul dintre membrii MC Trust Reșița, care, din modestie, a dorit să rămână anonim, afirmând că meritul manifestării e al tuturor. Reșițenii sunt alături de noi de fiecare dată, vedeți aici și mulți copii dar și prieteni din afară, ceea ce cred că vorbește despre atmosfera prietenească pe care am creat-o. Avem în acest an participanți din toată țara, Constanța, Ploiești, Timișoara, Lugoj, Satu Mare, Iași, Bistrița, dar și din străinătate: Germania, Serbia, Polonia, Belgia. Ca un element de noutate, au venit în acest an, pentru prima oară, un grup de băieți din Franța. Ce să vă spun? E o nebunie, dar o nebunie frumoasă, credem. Noi suntem o grupare de motocicliști cu o vechime de peste 40 de ani, în Germania a început totul, și iată-ne, organizăm astfel de întâlniri, dar ne vedem și cu alte ocazii, pentru a povesti și împărtăși această pasiune comună. La rândul nostru, mergem și noi în Europa la tot felul de evenimente, de altfel, de curând ne-am întors din Polonia, de la o manifestare similară. E vorba până la urmă de o stare de spirit, ai motor, ai libertate. Cât despre muzică, pentru că m-ați întrebat, nu e ușor deloc, dar încercăm să aducem an de an trupe dintre cele mai bune. Anul acesta, după cum știți, cap de afiș este Compact, dar și băieții de la The Spikers din Satu Mare sunt deosebiți. În esență, nu e o manifestare exclusivistă, ci ea se adresează tuturor celor care gustă măcar la nivel teoretic pasiunea noastră.”

Cât despre muzică, The Speakers, trupa care a cântat în deschiderea celor de la Compact, a venit cu cover-uri frumoase, în ton cu atmosfera – pentru că, nu-i așa? motociclismul înseamnă în primul rând rock. Iar formația Compact, cu un Paul Ciuci în mare formă, a adus pe scena amenajată de cunoscutul sonorist reșițean Aurel Cârjan – căruia, desigur, i-a aparținut sunetul de sâmbătă seara –, piese noi dar și cunoscutele hituri din anii 80-90. Care, evident, au aruncat în aer atmofera de la Râul Alb, bikerii și invitații lor cântând odată cu trupa, până târziu în noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + five =