PS Lucian a împărţit Lumina caransebeşenilor

PS Lucian a împărţit Lumina caransebeşenilor

Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim a fost adusă și în acest an în Episcopia Caransebeșului de o delegație de la Centrul Eparhial, care a întâmpinat-o pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara.

La Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş au venit credincioși care au primit Sfânta Lumină de la PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, respectând toate măsurile impuse de autorități pentru această perioadă de pandemie.

Ierarhul a oficiat prima parte a Utreniei Învierii din noaptea Sfintelor Paşti pe esplanada Catedralei Episcopale. Slujba a continuat în catedrală, unde, potrivit obiceiului, PS Lucian a sfinţit „Paştile”, pâinea şi vinul, din care credincioşii vor lua în fiecare zi din Săptămâna Luminată, informează Episcopia Caransebeşului.

În prima zi de Paşti, PS Lucian a oficiat, la Catedrala Episcopală, Sfânta Liturghie a praznicului Învierii Domnului. La slujbă au participat numeroşi credincioşi, iar răspunsurile au fost date de corul acestui lăcaş, condus de părintele Gheorghe Tistu.

La orele serii, ierarhul a oficiat slujba Vecerniei, sau „A Doua Înviere”, în Catedrala Episcopală, în cadrul căreia, potrivit tradiţiei, a fost citită pericopa evanghelică în mai multe limbi. (Foto: Episcopia Caransebeşului)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − one =