Protocol de colaborare între Consiliul Județean Caraș-Severin și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara

cj intalnire

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, conf. dr. Malița Daniel-Claudiu, manager spital, prof. dr. Mazilu Octavian, șef secție Ghirurgie Oncologică, dr. Moldovan Mihaela, șef serviciu Anatomie Patologică, dr. Oprea Olimpia, medic primar Obstetrică-Ginecologie, coordonator medical al proiectului în Regiunea Vest, și dr. Malița Alina, medic primar radiolog și coordonatorul medicilor radiologi în Regiunea Vest, privind implementarea proiectului “Fii responsabil de sănătatea ta – programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân – etapa II”.

Cu această ocazie a fost semnat un protocol de colaborare între cele două instituții, astfel că un număr de 2.500 de femei din județul Caraș-Severin vor beneficia de mamografii gratuite. Pacientele depistate pozitiv vor fi tratate de către medicii unităților spitalicești partenere în proiect, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Institutul Oncologic „Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.

Pentru a beneficia de o mamografie gratuită, femeile trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, să aibă domiciliul în județul Caraș-Severin, să nu fi efectuat o mamografie în ultimele 6 luni, să nu fi fost diagnosticate cu cancer de sân, să nu se fi extirpat sânii din alte motive decât cancerul de sân, să nu fie sub tratament și supraveghere oncologică.

Mamografiile se vor face la Spitalul Județean de Urgență Reșița, Staționar 2, începând cu 23 martie 2022, în zilele de miercuri și joi, între orele 14:00 – 17:00, maxim 10 mamografii/zi.Programări se pot face la numerele de telefon: 0745 620 965, 0748 884 476, 0748 296 606, 0748 884 475 sau la adresa de e-mail:‭ programari.mamografii.scmut@gmail.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + eight =