Primii paşi ai proiectului prin care vom ajunge cu trenul, la Timişoara, în doar o oră şi jumătate

Alstom Coradia iLint e1612177178927

Primarul Reşiţei, Ioan Popa, a declarat recent că proiectul prin care vom putea ajunge cu trenul la Timişoara, în doar o oră şi jumătate, prinde contur. Edilul a explicat faptul că în urma protocolului semnat între Caraş-Severin şi Timiş, Primăria Reşiţa a fost desemnată să execute şi să implementeze cel mai amplu proiect legat de infrastructura feroviară: introducerea unui train-tram pe ruta Reșița Sud – Bocșa – Timișoara Nord, cu legătură la Aeroportul „Traian Vuia“.

Astfel, după Cluj şi Braşov, Reşiţa a semnat cu CFR un protocol pentru realizarea modernizării căii ferate Reșița-Bocșa-Voiteni-Timișoara și Timișoara-Voiteni-Moravița, iar apoi pentru studiul de fezabilitate inclusiv pentru calea ferată Timișoara-Voiteni-Moravița, ca să ne legăm la TEN-T, o rețea europeană de transport pe cale ferată.

„Am avut o discuţie cu noul ministrul al transporturilor, Cătălin Drulă, pentru a ne confirma disponibilitatea de a ne da această lucrare, la discuţie fiind prezenţi şi directori de la CFR şi Infrastructură. Am stabilit paşii şi calendarul lucrărilor, urmează ca în prima şedinţă de Consiliu Local din luna februarie să aprobăm statutul de lider de proiect şi apoi să ne asumăm, fiecare UAT, câte un milion de euro pentru bugetarea studiului de fezabilitate“, a mai spus Popa.

La ora actuală este în lucru caietul de sarcini, iar în următoarele săptămâni se va semna şi acordul-cadru cu CFR. Până în decembrie 2022, studiul de fezabilitate trebuie să fie realizat şi să se semneze contractul de execuţie, finalizarea proiectului având termen luna decembrie 2026.

Proiectul vizează o modernizare completă a liniei, reabilitarea de staţii, iar trenurile, patru la număr, să aibă o cadenţă de 45 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + 14 =