Proiect de 623.000 de euro pentru preșcolarii din Caraș-Severin și Serbia

proiect ileana

Asociația Kreativ Research din Reșița a organizat recent conferința finală a proiectului For Unique New Education Design (FunEd 434) finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Proiectul, cu o valoare de 623 000 euro, s-a desfășurat pe parcursul a doi ani și a fost implementat de Institutul de Învățământ Preșcolar din Zrenjanin și Colegiul de Formare a Cadrelor didactice din învățământul preșcolar „Mihailo Palov” din Vârșeț și de două organizații non guvernamentale din România, Asociația Kreativ Research din Reșița și Asociația „Daria, zâmbet de copil” din Timișoara.

Ileana Rotaru, președinta Asociației Kreativ Research spune că în cadrul proiectului a fost lansat volumul FunEd de la teorie la practică. Studii privind implementarea strategiilor didactice în învățământul preșcolar, coordonat de Ileana Rotaru. Lucrările cuprinse în acest volum reprezintă perspective personale ale unor cadre didactice din învățământul preșcolar care au făcut parte din colectivul de experți educaționali ai proiectului finanțat prin programul  de cooperare transfrontalieră România-Serbia (Interreg IPA CBC), For Unique New Education Design (FunEd 434). Fiecare dintre experți, pe una dintre ariile sale de competență vizate de rigorile proiectului: matematică, educație incluzivă, arte plastice, limbă și comunicare, educație muzicală, activități sportive și de dezvoltare psihomotrică, științele naturii și mediu, a efectuat pe parcursul unui an, cu instrumente specifice de măsurare (fișe de observație individuală a elevului), o analiză a evoluției clasei de elevi (ca întreg) și a impactului folosirii unor metode didactice diverse, creative, adaptate specificului de vârstă al copiilor, reușind să sistematizeze, cu exemplificări detaliate, elementele de reușită pentru atingerea nu doar a obiectivelor educaționale, dar și a succesului școlar, reperzentant în acest caz, și de starea de bine a elevului în sala de clasă.

La această manifestare au participat cadre didactice, experți educaționali din învățământul preșcolar, membrii ai echipei de proiect: prof. Emilia Modrigan și Daniela Vulpeș, Grădinița cu Program Prelungit „Floarea-Soarelui” Reșița; prof. Diana Șuștrean, Grădinița cu Program Prelungit Riki-Priki Reșița; Simona Juberianu, Grădinița cu Program Normal  Nr. 8 Reșița structură din Grădinița cu Program Prelungit Semenic Reșița; Ana-Zorița Todor, Grădinița cu Program Normal Reșița-structură la Grădinița cu Program Prelungit „Palatul Fermecat” Reșița; Petronela Sfetcu, Grădinița cu Program Normal Văliug; Angelica Kovacs, Grădinița cu Program Normal Dognecea, precum și reprezentanți ai instituțiilor județene de învățământ: prof. Ionuț Gârtoi, director al Casei Corpului Didactic din Reșița, prof. Elena Pirtea, inspector învățământ preșcolar în cadrul Inspectoratului Judențean Caraș-Severin. 

Printre alte rezultate ale proiectului se numără înființarea la Reșița, în unitățile de învățământ partenere: Grădinița Floarea Soarelui, Grădinița Nu ma uita, Grădinița Riki Priki, Grădinița cu P.N. Semenic, Grădinița din Văliug și Grădinița din Dognecea, precum și la Vârșeț și Zrenjanin a 3 centre de cercetare metodologică axate pe învățământul preșcolar, pe 7 arii curriculare. De asemenea, crearea unui model curricular inovativ bazat pe îmbunătățirea metodelor de învățare și de predare, pe tehnici și metodologii care să faciliteze modernizarea, reformarea învățământului preșcolar și primar ca proces social și pedagogic, adaptat la contextul actual (inclusiv la mediul online)

Proiectul a constat și în realizarea de workshopuri comune, cursuri de formare pentru părinți, copii/ studenți și cadrele didactice și schimburi de bune practică între instituțiile de învățământ din Serbia și România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 2 =