Progresul Ezeriş joacă astăzi restanţa de la Ghiroda

Progresul

Progresul Ezeriş întâlneşte în această după-amiază, în deplasare, formaţia CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, într-un meci restant din etapa a 3-a. Jocul care ar fi trebuit să se dispute pe 26 septembrie a fost reprogramat atunci, din cauza cazurilor de COVID depistate în tabăra Ezerişului. Situaţia e acum sub control, iar Progresul merge la Ghiroda să aducă punct sau puncte, spune antrenorul Adrian Enăşescu. Cărăşenii vin după succesul de la Becicherecu Mic, acolo unde au obţinut primele trei puncte în Liga a III-a.

„Ţinând cont că am reuşit să acumulăm primele trei puncte, şi totodată să marcăm primele noastre goluri – ele au coincis şi cu victoria – sperăm să scoatem maximum din partida de la Ghiroda. Dar nici dacă am lua un punct nu ar fi rău, ne-am mulţumi şi cu atât, fiind la început în Liga a III-a. Moralul e foarte bun, băieţii sunt hotărâţi să facă jocuri bune, s-au pregătit bine, îi simt pozitivi, dornici de a acumula puncte. Mai ales cei care au venit recent, au restanţe, poliţe cu anumite echipe, şi vor să adune puncte. Chiar zicea George Beloescu că are o statistică neagră la Ghiroda, că nu a câştigat niciodată acolo. I-am spus: hai să schimbăm statistica asta acum”, a declarat Adrian Enăşescu, antrenorul Progresului Ezeriş.

Partida CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Progresul Ezeriş se dispută astăzi, de la ora 15.00, pe stadionul „Emilian Pavel” din Ghiroda. Jocul va fi arbitrat de o brigadă arădeană condusă de centralul Florin Jurca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + 18 =