Pro România şi politica Comisiei Europene pentru sprijinirea IMM-urilor

mocioalca si corina cretu

În opinia liderilor Pro România, sprijinirea IMM-urilor trebuie să reprezinte prioriatea zero a Comisiei Europene după anul 2020.

În această idee, deputatul Ion Mocioalcă, care este şi secretarul general al formaţiunii condusă de Victor Ponta, spune: „Prezentă la reuniunea informală a miniștrilor economiei și afacerilor din UE, organizată la Bucureşti, în Forumul Anual al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, europarlamentarul Pro România, Corina Creţu, a subliniat că sprijinul pe care Strategia Dunării îl oferă IMM-urilor derivă tocmai din existența unei politici regionale puternice, precum și a unor instituții valoroase, exisatente în fiecare țară din regiunea Dunării. Sprijinul ce-l poate da Strategia Dunării va ajuta mult mai mult IMM-urile, prin includerea unor diverse tipuri de proiecte, finanţate  prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)“

Secretarul general al Pro România a mai precizat că, până în 2020, începând cu 2014,  competitivitatea IMM-urilor este sprijinită prin investiții de peste 57 miliarde de euro prin FEDR, iar după 2020, „,sprijinirea IMM-urilor devine prioritatea zero, viitoarele investiții europene se vor concentra pe sprijin privind accesul la finanțare, oferirea de consultanță, precum și pe crearea legăturilor necesare între centrele de cercetare și universități pentru a promova inovarea”.