Prin AJOFM Caraș-Severin, 441 de persoane au urmat cursurile programelor de formare profesională

cursuri somaj

În cursul anului 2019, un număr de 441 de persoane au fost cuprinse în programele de formare profesională organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin prin intermediul centrului propriu de formare profesională , a centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi a unui furnizor de formare autorizat.

Dintre acestea, 396 sunt șomeri și 45 sunt  beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

În perioada de referinţă au fost organizate 17 programe de formare profesională gratuite dintre care 5 programe de iniţiere, 11 programe de calificare/recalificare şi un program de perfecţionare.

„În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani (33,08%), urmaţi de tinerii cu vârstă sub 25 de ani (34,34%), de cei din grupa de vârstă 35–45 de ani ( 18,44%), la polul opus fiind cei din grupa de vârstă 25-35 de ani (14,14%).

În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 286 persoane (72,22%), au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii primare şi gimnaziale – 59 persoane (14,90%) şi de cei cu studii superioare -51 persoane (12,88%)“, se aratî într-un comunicat de presă al AJOFM Caraș-Severin.

Meseriile/ocupaţiile, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie-decembrie 2019 sunt: îngrijitor bătrâni la domiciliu -72, lucrător comercial -56, operator introducere, validare şi prelucrare date -49, agent de vânzări -47, bucătar, inspector securitate şi sănătate în muncă și lucrător finisor pentru construcții – câte 28, agent de securitate – 23, fasonator mecanic -20, competențe comune – limba română – 16, ospătar (chelner) vânzător în alimentație publică – 15 şi frizer, coafor, manichiură, pedichiură -14.