Primarul Adrian Torma şi-a depus demisia din funcţia de edil al oraşului Moldova Nouă

Adrian Torma

În cursul zilei de astăzi, 31 iulie, Adrian Torma şi-a depus demisia din funcţia de primar al oraşului Moldova Nouă. „În cursul săptămânii viitoare voi organiza o conferinţă de presă în care voi da toate detaliile cu privire la motivele ce au stat la baza acestei decizii. Deocamdată mi-am delegat atribuţiile de primar către viceprimar şi citymanager”, a declarat Toma.

Acesta a mai spus că începând de mâine va intra în concediu de odihnă, revenind pentru data de 15 august, când va asita la sfiinţirea bisericii din Moldova Nouă, iar din data de 19 august, fiind liber din funcţie. În situaţia în care i se va comunica faptul că procedura este alta, edilul a mai adăugat că îşi va mai depune o altă demisie.

În luna iunie, un adevărat scandal politic s-a iscat după ce s-a adus în discuţie excludere din PNL. La momentul acela, Toma declara că: „repet, mi se pare o glumă proastă să dai afară primarul când tu nu ai avut din 1996 primar liberal în Moldova Nouă, de la Iacob Chişărău încoace. Ai unul la douăzeci de ani şi pe ăla îl dai afară. Din nefericire pentru partid, Marcel Vela ştie să manipuleze o parte a colegilor, care sunt de bună credinţă, iar acest lucru nu este de bun augur“.

De nenumărate ori Torma a precizat că va face tot posibilul ca în Moldova Nouă să ajungă cât mai mulţi bani europeni, dar că proiectele necesită multă birocraţie şi timp pentru a deveni realitate.